Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Filip explică de unde vor fi luați banii pentru profesionalizarea Armatei

21 mar. 2018,, 17:19   Politică
3593 7

Anularea serviciului militar obligatoriu și profesionalizarea Armatei Naționale va fi făcută treptat, pe parcursul a circa doi ani, a precizat astăzi premierul Pavel Filip.

Potrivit lui, reforma Armatei va fi finanțată din bugetul stat.

„Am luat în considerație toate problemele din acest domeniu și am ajuns la concluzia că profesionalizarea Armatei este foarte necesară. Chiar dacă la prima etapă nu e nevoie de un input de finanțe, ulterior vom fi nevoiți să venim cu resurse financiare suplimentare, dar este un lucru firesc, deoarece, pentru a avea o armată bine pregătită, ea trebuie și finanțată. Am vorbit nu o dată că sîntem pregătiți pentru acest lucru”, a declarat Filip.

Șeful executivului s-a arătat convins că în bugetul de stat se vor acumula suficiente resurse financiare pentru a spori finanțarea sectorului apărării.

„Banii la buget vor veni din impozitele pe care vom fi în stare să le colectăm. Impozite mai multe vom avea dacă vom implementa pe deplin agenda de reforme, inclusiv cea a justiției, pentru a fi mai atractivi pentru investitori. Această formulă este simplă la prima vedere: supremația legii, mai puțină birocrație, atractivitatea investițională”, a adăugat Filip.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?