X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Filip: Este simplu azi să devii erou învinuindu-l pe Plahotniuc

24 iul. 2018,, 12:10   Politică
3256 13

Premierul Pavel Filip respinge acuzațiile precum că în spatele tranzacției cu cafeneaua „Guguță” ar sta apropiați de-ai lui Vlad Plahotniuc, notează Noi.md.

Potrivit lui, reprezentanții Platformei „DA”, care au protestat astăzi la primăria capitalei împotriva construirii unui centru de business în locul cafenelei, își fac PR prin lansarea unor astfel de acuzații.

„Există ceva care se întîmplă în Moldova unde nu ar sta în spate dl Plahotniuc? Am mai spus anterior că sînt mai pragmatic și mă conduc de cuvintele lui Henry Ford: «Eu cred doar în bunul Dumnezeu, în rest toți să-mi aducă argumente». Deocamdată, nu am văzut niciun argument. Este simplu astăzi în Moldova să devii erou în a-l învinui pe dl Plahotniuc de tot ce se întîmplă în țară”, a comentat Filip.

Șeful executivului a mai spus că nu cunoaște detaliile acestui proiect de construcție, dar a spus că se va asigura ca totul să fie în limitele legii.

Menționăm că o clădire multietajată va fi construită în centrul capitalei, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, după ce pe 19 iulie Consiliul Național al Monumentelor Istorice a permis demolarea cafenelei „Guguță”. Simpatizanții Platformei „DA” au protestat astăzi la sediul Primăriei față de această decizie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?