Filip a ținut discurs la Bruxelles despre un deceniu de Parteneriat Estic

Filip a ținut discurs la Bruxelles despre un deceniu de Parteneriat Estic

Prim-ministrul Pavel Filip a ținut un discurs în contextul împlinirii a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic. Oficialul a vorbit alături de alți prim-miniștri și miniștri de Externe din țările care fac parte din acest parteneriat.

Filip a precizat că Republica Moldova are încă foarte mult de lucru, inclusiv la armonizarea legislativă sau la reformarea unor domenii. „Unele se reformează mai ușor, altele însă sînt mult mai rezistente”, a declarat premierul.

Oficialul a prezentat și cinci mesaje-cheie despre cooperarea cu Uniunea Europeană. Primul se referă la intenția ca în următorii 5-10 ani țara noastră să treacă de la „cooperare la coeziune”. De asemenea, Filip își dorește ca cetățenii să beneficieze de mai multe schimbări pozitive, cum ar fi servicii de calitate în transportul public, în domeniul sănătății sau telecomunicațiilor. Acesta a menționat și dezvoltarea economică, vulnerabilă la diferite șocuri, dar și securitatea și stabilitatea regională, care pot reduce la „0” toate reușitele, în opinia lui.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load