X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Filat, despre revenirea în politică

15 iul. 2019,, 21:40   Politică
3523 2

Ex-premierul Vlad Filat nu se va mai întoarce în politică. Cel puțin asta a menționat fostul prim-ministru în cadrul emisiunii „Cutia Neagră cu Mariana Rață” de la TV8.

Filat a mai spus care sînt acum prioritățile sale și cu ce se va ocupa după ce va fi eliberat din închisoare.

„Eu pot să spun că sînt alt om. În primul rînd, eu nu mai gîndesc în termen scurt. La mine gîndurile sînt în timp. Și ceea ce am eu ca prioritate vizează eliberarea mea. Politica se regăsește printre lucrurile pe care ați vrea să le faceți? – Nu cred. În modul direct nu. Dar aș vrea ca experiența și cunoștințele mele în acest domeniu să poată fi utile pentru cei care ar dori. Consultare politică, dacă cineva ar dori”, a spus Filat.

Vlad Filat a fost condamnat la data de 27 iunie 2016, de către magistraţii judecătoriei Buiucani, la nouă ani de închisoare. Ulterior decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Dosarul a ajuns la CtEDO. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?