X 
Transnistria stiri: 1800

Experți: ”În aceste alegeri s-a văzut care instituție vrea să muncească și care caută argumente ca să n-o facă”

11 noi. 2024,, 22:23   Politică
4782 0

Corupția politică și problemele care apar în combaterea acesteia au fost abordate astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de președintele Maia Sandu.

„Corupţia a luat amploare la recentele alegeri şi la referendum, iar Procuratura Anticorupție este „un eșec total”, a declarat Maia Sandu. Subiectul a fost discutat în studioul Orei Expertizei de la Jurnal TV.

„Nu este o noutate ceea ce a declarat doamna președinte despre PA. Era și de așteptat că nu vor fi rezultate la PA din moment ce a fost delimitată activitatea CNA de cea a PA. În lipsa mijloacelor tehnice este imposibil de efectuat măsuri speciale de investigații. De fapt nici nu e în competența unui procuror. Vă spun cu toată certitudinea că problema nu este în lipsa sediului, nu e în lipsa procurorilor. E puțin să dispui de mijloace tehnice, neștiind cum să le utilizezi. Sînt chestiuni pe care pot să le facă doar lucrătorii operativi de la CNA”, a declarat judecătorul Gheorghe Balan.

„Cetățenii au văzut un șir de săgeți, de acuzații care, în opinia mea, este continuarea unui joc dintre PA și guvernare, un joc care durează de luni bune. S-a început cu niște banalități, de la cafea, xerox, toner și s-a ajuns la sediu”, a menționat politologul Ilian Cașu.

„În aceste alegeri s-a văzut care instituție vrea să muncească și să arate rezultate și care instituție caută tot felul de argumente ca să n-o facă. Nu cred că este o coincidență că imediat după CSS, un dosar în care este vizată o verigă foarte importantă a lui Șor din Glodeni a fost trimis în judecată”, a spus deputatul PAS Dorian Istratii.

„Din punctul de vedere al celor din opoziție cam tîrziu s-a anunțat eșecul pe care alții îl vedeau de la mare distanță. Eșecul nu e neapărat al doamnei Dragalin sau al PA, e vorba de un eșec politic. Pînă acum nu am înțeles ce a dorit să obțină puterea de la PA. Înțeleg că condamnări ale liderilor opoziției și a celor care colaborează cu opoziția”, afirmă comentatorul politic Corneliu Ciurea.

Tergiversarea examinării dosarelor de corupție electorală crează riscul ca situația de la aceste alegeri să se repete la următorul scrutin, spune expertul în politici publice și securitate al Comunității WatchDog, Andrei Curăraru.

„Ceea ce vedem cum este un stres test al acestui sistem de justiție care s-a pornit destul de bine de la Poliție care a identificat aceste probe, acești făptași. Procurorii și judecătorii întîrzie examinarea eficientă a dosarelor penale. Următorul proces electoral este undeva peste nouă luni. Dacă aceste dosare vor întîrzia mai mult, noi riscăm să repetăm aceeași situație la alegeri, să avem poate nu 300 de mii, dar 400 de mii de voturi cumpărate, pentru că impunitatea creează această atmosferă în societate că dacă nu a fost pedepsit vecinul, eu de ce să nu iau bani”, a comentat Andrei Curăraru.
8
3
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий