X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Expert transnistrean, despre criza politică internă din Moldova

26 apr. 2019,, 16:30   Politică
3324 6

Este puțin probabil ca criza politică internă din Republica Moldova să se rezolve pînă la mijlocul lunii mai, susţine expertul transnistrean Andrei Mospanov.

Potrivit agenţiei Infotag, la Tiraspol, în cadrul şedinţei clubului de dezbateri privind situația postelectorală din Republica Moldova, el a spus că, „astăzi, probabilitatea unei coaliții între Partidul Democrat și blocul ACUM este zero, o coaliţie între PSRM şi ACUM - 10%, o coaliţie între PDM şi PSRM - 35%, iar probabilitatea alegerilor anticipate este de 55%”.

„Dacă vor fi declanşate alegeri anticipate, PDM va avea doar de cîştigat (mai ales dacă scrutinul va fi comasat cu alegerile locale), PSRM va rămîne cu voturile sale, iar ACUM va pierde”, a menționat expertul.

El a atras atenția asupra calmului de care dă dovadă pînă acum Partidul Democrat, condus de Vlad Plahotniuc.

„PDM s ocupă de probleme curente: elaborează un program de guvernare pentru 2019-2023, plantează pomi și așa mai departe. Un posibil motiv pentru calmul PDM este că conducerea sa știe: toate acestea oricum se vor încheia cu o coaliție PDM + PSRM; sau vor fi alegeri parlamentare anticipate și deja se pot pregăti pentru acestea; sau orice încercare de a coopera cu ACUM și PSRM va dura foarte puţin”, a spus Mospanov.

Potrivit expertului Igor Şornikov, deocamdată, nici Moscova, nici Bruxellesul nu au o viziune clară referitor la evenimentele din Moldova.

„O parte din parlamentarii europeni cred, de exemplu, că lui Andrei Năstase (liderul Platformei DA – „I.”) ar trebui să i se ofere şansa de a crea o coaliție cu PSRM. Iar la Moscova, posibil, crede că este logic să se ajungă la alegeri anticipate, pentru ca PSRM să corecteze greșelile care au fost făcute în campania electorală din iarnă”, susţine el.

Fostul ministru transnistrean de externe, Vladimir Iastrebceak, și-a exprimat opinia că „o coaliție potențială între PSRM și ACUM este în mare măsură alimentată de voința curatorilor de la Moscova și Bruxelles, care determină aceste formațiuni să manifeste o oarecare activitate, arătînd că depun eforturi pentru a crea o coaliție”.

În același timp, el nu exclude posibilitatea creării unei majorităţi de guvernămînt „datorită deputaților transfugi de la o fracţiune sau alta, deşi pînă acum totul pare monolitic”.

Analistul politic Andrei Safonov a reamintit că „Transnistriei îi convine menținerea independenței, securității și stabilității în economie; de asemenea, Transnistriei îi convine şi ca partidele politice din Moldova să lupte între ele”.

Conform prognozelor sale, formula PSRM + ACUM nu va da nimic Moscovei: numai Occidentul va avea de cîştigat, pentru că, cu ajutorul socialiștilor, Partidul Democrat va fi eliminat, iar apoi ACUM va transforma PSRM într-o țintă mai mare”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?