Expert: Plecarea ACUM de la putere nu înseamnă încetarea vectorului european

Expert: Plecarea ACUM de la putere nu înseamnă încetarea vectorului european

Pentru a avea o influență eficace, UE trebuie să rămînă un arbitru nepărtinitor, dar, totodată, totalmente dedicat implementării unor reforme necesare în mod corect, consideră politologul Dionis Cenușa.


Într-un articol de analiză pentru Agenția IPN, politologul spune că semnalele transmise de politicul moldovenesc trebuie să fie citite corespunzător de către instituțiile europene. El punctează că reformele majore nu pot avea loc decît dacă eforturile partidelor politice sînt conjugate. Relațiile dintre partidele principale sînt viciate de neîncredere și antagonisme profunde, de aceea, coalițiile de guvernare sînt imprevizibile, iar instituțiile pot deveni cu ușurință victime colaterale, explică în continuare Dionis Cenușa.


În opinia lui, pentru a păstra Moldova pe calea reformelor, Bruxelles-ul are nevoie de cîteva repere esențiale.


În primul rînd, atenționează politologul, integrarea europeană constituie un obiectiv politic asumat de Republica Moldova nu de un partid în mod individual. De aceea, plecarea ACUM de la putere nicidecum nu trebuie să fie echivalat cu încetarea vectorului european. Din contra, vigilența UE vizavi de executarea angajamentelor moldovenești față de Acordul de Asociere, cuantificată prin condiționalitate, constituie garanția primordială pentru neabandonarea și ramificarea reformelor magistrale, subliniază Dionis Cenușa.


Pe al doilea loc se află nevoia de a interpreta corect realitățile politice locale. Speculațiile reciproce – între putere (PSRM și aliații taciți) și opoziție (ACUM), se vor multiplica. Acest lucru, consideră politologul, implică din partea europenilor discernămînt și abordare nuanțată. El prognozează că neutralitatea și critica obiectivă aplicate la nivel de mass-media și societatea civilă, finanțată din surse europene, va ajuta crearea unei presiuni eficiente și credibile asupra guvernării.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load