X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Europarlamentar: „Moldovenii sînt vitejii Europei contemporane”

22 mar. 2023,, 08:27   Politică
1885 0

„Moldovenii sînt vitejii Europei contemporane”. Europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu, din partea Partidului Național Liberal, și-a exprimat susținerea pentru Republica Moldova prin cel puțin trei puncte: sprijinirea demarării negocierilor de aderare; salutarea organizării la Chișinău a celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene, dar și propunerea de creștere a asistenței macrofinanciare.

O postare pe subiect a plasat luni seara, 20 martie curent, pe contul său de Facebook, notează realitatea.

„Vorbe despre lovituri de stat au auzit moldovenii nu doar o dată. Pentru o țărișoară ruptă în două de un rîu, si care de peste 30 de ani trăiește în teroarea psihica a unui posibil razboi, pentru o țară ca aceasta, cuvinte ca “lovitura de stat” nu sînt un capăt de lume. Le ia însă în serios. Și la fel facem și noi. Alături de ucrainieni, moldovenii sînt vitejii Europei contemporane. Își apără demnitatea, identitatea, limba și istoria, iar în același timp, apără și granitele externe ale UE, pacea și proiectul european. UE trebuie să le fie alături”, a declarat europarlamentarul.

În această ordine de idei, a menționat că susține demararea, chiar de anul acesta, a negocierilor de aderare cu Chișinăul. „În plus, trebuie să îi ajutăm pe mai departe, atît financiar cît și tehnic”.

„Salut organizarea, în iunie anul acesta, la Chișinău, a celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene, iar în același timp, susțin propunerea Comisiei europene de creștere a asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova cu 145 de milioane de euro. În acest fel, suma totală alocată Republicii Moldova pentru asistență macrofinanciară va ajunge la 295 de milioane de euro, iar încet-încet, cu sprijin european și reforme acasă, Moldova va reusi sa nu mai dețină titlul de cea mai săracă țară europeană”, a conchis Marian-Jean Marinescu.

7
2
0
0
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?