Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Elveția va aloca Moldovei 2 milioane de franci, pentru gestionarea crizei refugiaților

22 mar. 2022,, 11:06   Politică
2049 0

Elveția susține R.Moldova în această perioadă plină de provocări cauzate de războiul din Ucraina și va oferi ajutor umanitar pentru refugați, a declarat președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită oficială în țara noastră.

Este pentru prima oară în 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, cînd un președinte al Confederației vizitează R.Moldova, au anunțat șefa statului Maia Sandu și omologul său elvețian, în cadrul unui conferințe de presă susținute în comun.

Maia Sandu a mulțumit președintelui Elveției pentru finanțarea unor importante programe de dezvoltare pe parcursul ultimilor ani și a precizat că țara noastră mizează în continuare pe suportul Confederației, inclusiv prin deschiderea pieței elvețiene pentru producătorii autohtoni.

"Acest conflict va afecta profund și pe termen lung situația economică, socială și de securitate. Antreprenorii noștri simt deja aceste efecte, Moldova ratează investiții, securiatea conomică a regiunii rămîne complicată. În acest context deschiderea piețelor alternative pentru produselor noastre, inclusiv piața Elveției, ar fi un gest de sperijin clar și univoc pentu antreprenorii din Moldova. În cei 30 de ani de relații diplomatice, Elveția a demonstrat de multe ori că este un partener de încredere", a remarcat Sandu.

La rîndul său, președintele Elveției, Ignazio Cassis, și-a exprimat recunoștința pentru modul în care a fost gestionată criza refugiaților, precizînd că țara sa va dona R.Moldova 2 milioane de franci elvețieni, pentru consolidarea eforturilor de sprijin a refugiaților.


"Am rămas impresionat și de solidaritatea de care faceți dovadă față de refugiați, de eforturile pe care țara dvs. le desfășoară destinate numeroșilor oameni care tranzitează teritoriul dvs. Elveția va aduce ajutorul său plenar, dispunem de diferite linii de intervenție. Venim cu o finanțare pentru fondul special creat - contribuția noastră este de 2 milioane de franci. Sîntem prezenți aici și prin intermediul experților de ajutor umanitar delegați în Moldova pentru a vă ajuta", a menționat oficialul elvețian.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?