X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Dumitru Diacov, despre participarea la alegeri și părăsirea politicii

3 mai. 2021,, 11:31   Politică
3921 7

Cel mai longeviv deputat, fondatorul celui mai longeviv partid politic din Republica Moldova implicat activ în viața publică, Dumitru Diacov, se gîndește la retragere.

„Nu am luat încă o decizie, dar mandatul de deputat pentru mine nu e ceva, cum alții atîta visează”, a declarat președintele de onoare al Partidului Democrat pentru Unimedia.

„Mă gîndesc foarte activ. Pe de o parte, mulți dintre colegii mei mă roagă să stau pînă la urmă și să readucem partidul și după aceea să mă gîndesc să plec. Nu am nicio problemă să mă retrag. Mandatul de deputat pentru mine nu e ceva ca pentru alții, că stau și visează. Important e la ce am ajuns. E necesar Partidul Democrat ca și partid pașnic, relații interne și externe stabile. Nu e normal să împărțim țara, niciun om sănătos la cap nu-și poate permite să se certe cu vecinii.

SUA ne-au spus că ei nu sînt gata să se certe cu Federația Rusă din cauza Moldovei. E nevoie de dialog. Urmează să mai vedem. De mulți ani de zile mă ocup de instruirea tinerei generații, în cadrul Fundației pentru Democrație și progres, care cooperează cu centrustînga europeană. Eu am ocupația mea de suflet, nu primesc de acolo bănuț, este satisfacția mea în calitate de fondator și președinte de onoare și voi rămîne aici cît se poate de activ”, a declarat Dumitru Diacov.

Dumitru Diacov a fost președinte și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, deputat în cîteva mandate consecutive începînd cu anul 2005, iar, anterior, și între 1994 și 2001. Este fost președinte al Partidului Democrat. În anul 2009 i-a cedat funcția de președinte de partid lui Marian Lupu, după care a urmat Vladimir Plahotniuc și Pavel Filip. Acum Diacov este președinte de onoare al PD.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?