X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Duma de Stat se va adresa Ministerului de Externe cu privire la eliberarea pașapoartelor în Transnistria

15 iul. 2022,, 16:15   Politică
6962 0

În cadrul ședinței plenare extraordinare a Dumei de Stat a Federației Ruse, deputații au instruit Comisia camerei pentru afaceri CSI, integrare eurasiatică și relațiile cu compatrioții să solicite de la Ministerul rus de Externe informații cu privire la măsurile întreprinse pentru rezolvarea problemelor locuitorilor din Transnistria la obținerea cetățeniei ruse și reînnoirea pașapoartelor Federației Ruse.

Potrivit ziarului parlamentar rus, acest subiect a fost ridicat la sesiunea plenară de deputatul Konstantin Zatulin. Deputatul a spus că, în ultimii ani devin din ce în ce mai grave problemele locuitorilor din Transnistria care doresc să-și reînnoiască pașapoartele rusești sau să obțină cetățenia rusă.

"La Secția consulară a Ambasadei Federației Ruse în Moldova, situat la Tiraspol, la coadă pentru reînnoirea pașaportului sînt 20 de mii de persoane, iar pentru solicitarea cetățeniei — 60 de mii de persoane", a spus deputatul.

Oficialul a cerut președintelui Dumei de Stat, Veacheslav Volodin, să dispună Comisiei de profil a Camerei să solicite informații de la Ministerul rus de Externe și să informeze Duma de Stat despre măsurile imediate de eliminare a problemelor existente, "consolidarea cu personal a punctului de deservire consulară din Tiraspol al Ambasadei Federației Ruse".

"Stimați colegi, oferim o astfel de misiune comisiei de profil? Propunerea dvs. este susținută, Konstantin Fedorovici", a spus Volodin.

Anterior s-a anunțat că primii deputați din așa numitul legislativ al regiunii transnistrene i-au trimis o scrisoare președintelui Rusiei Vladimir Putin, cu rugămintea să contribuie la rezolvarea problemei privind activitatea consulatului rus de la Tiraspol. Se declară că oamenii din regiune nu își pot reînnoi pașapoartele din cauza rîndului mare la consulat.


Deputații au reamintit că pe teritoriul Transnistriei locuiesc peste 220 de mii de cetățeni ruși.

"Pentru toți acești oameni, posibilitatea primirii unui sprijin consular operativ din partea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova este de o importanță vitală. Acesta este o garanție a asigurării dreptului lor la libera circulație, posibilitatea înregistrării și primirii de pensii rusești, admiterea în instituțiile de învățămînt superior din Federația Rusă", se arată în document.

Membrii Adunării consultative afirmă că în domeniul deservirii consulare a cetățenilor ruși din Transnistria s-a adunat foarte multe probleme, care de mai multe luni nu numai că nu au fost soluționate, dar s-au agravat și mai mult.

”Întreruperea activității Secției consulare a Ambasadei Rusiei la Tiraspol din martie 2020 pînă în mai 2021 a dus la formarea unui flux de mii de cetățeni care trebuie să-și reînnoiască pașapoartele rusești expirate”, menționează primii deputați. În același timp, potrivit informației ședinței consultative, în aceeași perioadă, personalul postului consular a fost redus la minimum, în urma cărui fapt această coadă nu a putut fi lichidată pînă în prezent, în plus, este în continuă să crească.

"Consecința acestui fapt a fost apariția unei situații inacceptabile în care zeci de mii de persoane în marea majoritate a cazurilor nu pot, în principiu, să-și facă o programare pentru perfectarea pașapoartelor și sunt nevoiți să trăiască o perioadă lungă de timp cu documente expirate, ceea ce le limitează capacitatea de a se deplasa în afara Transnistriei, inclusiv în Federația Rusă", se spune în scrisoare.

Primii deputați ai Transnistriei amintesc că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a recunoscut public existența problemei cu coada, promițînd să o rezolve prin alocarea de echipament necesar și personal suplimentar. Cu toate acestea, pînă în prezent, problema nu a fost rezolvată.

În acest sens, Adunarea consultativă cere lui Vladimir Putin să instruiască Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei să ia măsuri pentru soluționarea acestei probleme, iar Procuratura Federației Ruse să verifice starea lucrurilor la Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova și, în special, la secția consulară de la Tiraspol.

"Transnistria este gata să ofere orice sprijin pentru îmbunătățirea activității consulatului, astfel încît drepturile cetățenilor ruși din Transnistria să fie pe deplin asigurate", se spune în document.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?