X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dosarul coruperii deputaților: Unul dintre inculpați urmează a fi eliberat

6 aug. 2019,, 14:50   Politică
3152 0

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție (CSJ) a admis recursurile în anulare, declarate de către avocați și de către condamnații Vitalie Burlacu și Irina Baglai, în dosarul privind coruperea deputaților.

Instanța a decis pe 11 iulie casarea totală a deciziei Colegiului penal al CSJ din 18 iulie 2018 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2017, în cauza penală în privinţa lui Vitalie Burlacu şi Irina Baglai şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceiaşi instanţă de apel, în alt complet de judecată, relatează Mold-street.com.

„Baglai Irina urmează a fi eliberată din penitenciar, dacă în privinţa ei nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu execută pedeapsa penală în baza altor hotărîri judecătoreşti. Decizia nu este susceptibilă căilor de atac", potrivit verdictului publicat pe 2 august.

Magistrații CSJ au motivat decizia prin faptul că pe parcursul examinării cazului de către instanţele de judecată au fost admise mai multe încălcări, inclusiv „a prevederilor art. 325 Cod de procedură penală, potrivit căruia, (1) judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu”.

A doua încălcare constatată de magistraţi este modificarea învinuirii în instanţa de judecată, care se admite „dacă prin aceasta nu se agravează situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare”.


Mold-street.com menționează că dacă prima instanţă a decis condamnarea Irinei Baglai la doi ani de închisoare cu suspendare, Curtea de Apel a înăsprit pedeapsa la opt ani de puşcărie.

Nu este clar însă dacă ea a ajuns după gratii. Or anul trecut, Ziarul de Gardă scria că Irina Baglai s-ar afla în libertate, cel puțin acest lucru rezulta şi dintr-un răspuns al poliţiei.

Vitalie Burlacu și Irina Baglai au fost recunoscuți vinovați de tentativă de corupere în 2014, a unui parlamentar pentru ca acesta să părăsească fracţiunea „Partidului Liberal Reformator” și să nu voteze anumite legi. Burlacu a fost condamnat în vara anului 2016 la 11 ani şi patru luni închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?