Declarația a fost făcută de Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova și lider al Partidului Socialiștilor, după întrevederea deputaților socialiști cu ambasadorul Rusiei, Oleg Vasnețov, care a avut loc cu ocazia încheierii mandatului acestuia.
Părțile au făcut schimb de opinii privind situația din Republica Moldova și din regiune, i-au mulțumit șefului misiunii diplomatice ruse pentru cooperare și i-au urat succes în activitatea sa viitoare.
„Rusia este partenerul nostru strategic și este în interesul nostru să menținem un dialog eficient în toate domeniile în beneficiul ambelor state. Consider că este greșit că în ultimii ani, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a refuzat să se întîlnească cu ambasadorul rus, diplomații ruși au fost expulzați din țară. Acest lucru a prejudiciat în primul rînd interesele țării noastre, ale cetățenilor noștri, cărora politica antirusească a președintei și a partidului ei de guvernămînt le aduce tot mai multe probleme și suferințe noi", a declarat Igor Dodon, citat de presa rusă.După cum s-a relatat anterior, președintele rus Vladimir Putin, prin decretul său, l-a eliberat pe Oleg Vasnețov din funcția de ambasador al Rusiei în Moldova, iar printr-un alt decret l-a numit în această funcție pe Oleg Ozerov, care anterior a condus secretariatul Forumului Parteneriatului Rusia-Africa.
Oleg Vasnețov a condus misiunea diplomatică a Rusiei în Moldova din anul 2018.
Adăuga comentariu