Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon: PSRM este cel mai reprezentativ partid în Parlament, dar și în teritoriu

23 oct. 2019,, 21:46   Politică
3758 8

Alegerile locale s-au desfășurat fără surprize semnificative, cu rezultate care legitimează actuala majoritate guvernamentală, a declarat președintele Igor Dodon în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate portalului Noi.md.

Demnitarul s-a arătat mulțumit de modul în care s-au desfășurat alegerile locale, apreciind că au fost cu adevărat libere, comparativ cu alte scrutine anterioare.

„Pentru prima dată am avut alegeri cu adevărat libere, fără campanii murdare, fără acele presiuni care se făceau asupra candidaților în plan local, fără votanți transportați masiv cu autobuze. A fost o competiție electorală corectă și cred că acesta e un rezultat important pentru toate partidele, dar in primul rînd pentru evoluția democratică a țării”, a punctat Igor Dodon.

Șeful statului afirmă că rezultatele scrutinului de duminica trecută constituie o confirmare a evoluției care s-a înregistrat la alegerile parlamentare, inclusiv în ceea ce privește PSRM.

”Evident ca sînt mulțumit să văd că partidul pe care l-am creat este nu doar cel mai reprezentativ in Parlament, dar si in teritoriu. Este partidul cu cea mai consecventa si consistentă evoluție din ultimii ani si cred ca e bine ca avem astfel de partide puternice, care reușesc sa obțină încrederea unui număr atît de mare de cetățeni și se bucură de un suport constant din partea lor”, a adăugat el.


Cum crede șeful statului că trebuie să conlucreze mai departe, la nivel local, partidele din cadrul coaliției de guvernare, aflați în interviul acordat în exclusivitate de președintele Igor Dodon portalului Noi.md. Interviul va fi publicat mîine, 24 octombrie, la compartimentul Analitica și Interviuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?