X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Dodon: Noi nu vrem să fim parte a luptei geopolitice

2 oct. 2020,, 14:45   Politică
2500 4

R.Moldova are în prezent o politică externă echilibrată, spre deosebire de abordarea guvernărilor precedente. Este afirmația președintelui în exercițiu, Igor Dodon.

Demnitarul spune că în ultimii ani respectarea principiului de echilibru în relația cu alte state – s-a reușit, lucru extrem de important.

” Noi avem acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, avem regim liberalizat de viză cu Uniunea Europeană, noi implementăm mai multe reforme legate de acquis-ul comunitar. În acelaşi timp, noi sîntem membri ai CSI, Comunităţii Statelor Independente, avem parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, noi sîntem observatori la Uniunea Euro-Asiatică, nu membri, observatori, sîntem prima ţară care a obţinut acest drept în anul 2018. În acelaşi timp, noi avem parteneriate strategice cu Statele Unite, cu Ungaria, cu Turcia. Acum dezvoltăm parteneriatul respectiv cu Republica Populară Chineză, iar dacă este să vorbim din punctul de vedere al politicii externe, geopoliticului, politica externă promovată pe parcursul ultimului an şi jumătate, cel puţin, se bazează pe principiul de echilibru şi noi lucrul acesta l-am reuşit”, a declarat Dodon în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

El a subliniat că unica viziune valabilă pentru țara noastră este cea de stat neutru, care să aibă o relaţie bună şi cu Estul, şi cu Vestul, și care să nu fie atras în jocurile geopolitice ale marilor puteri.

”Marile puteri încearcă să atragă ţările mai mici, cum este Republica Moldova, în lupta lor geopolitică împotriva oponentului. Noi nu vrem să fim parte a luptei geopolitice a Occidentului împotriva Rusiei şi invers, nu vrem să fim parte a luptei contra Occidentului şi eu cred că asta este unica poziţie şi politică corectă pentru Republica Moldova”.


El a mai menționat că relaţiile dintre Republica Moldova și România sînt foarte bune pe toate aspectele, ”chiar dacă se încearcă să se mai arunce săgeţi referitor la politica internă din Republica Moldova din partea unor politicieni de la Bucureşti”.

”Eu am fost tot timpul deschis pentru a avea contacte cu preşedinţii, şi al României, şi al Ucrainei. Au fost mai multe campanii electorale, cu regret, care nu au dat posibilitatea să dezvoltăm aceste contacte, aşa cum am fi dorit, dar eu sunt convins că după alegeri aceste contacte vor fi reluate”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?