Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Dodon, despre schimbările la Blocul ACUM, după vizita sa la PSRM (VIDEO)

11 noi. 2019,, 11:29   Politică
4422 0

Igor Dodon declară că deocamdată nu sînt „schimbări în discuțiile cu Blocul ACUM” privind moțiunea de cenzură și asumarea de către Guvern a modificării Legii Procuraturii.

Declarația a fost făcută după vizita, din această dimineață, a șefului statului la sediul PSRM.

„Eu, de obicei, în fiecare luni, încerc să fac volanta pe la partid. Înțeleg că astăzi se vor convoca colegii în ședința fracțiunii pentru a decide care sînt scenariile de mai departe. Pînă ce careva mișcări sau schimbări în discuții cu Blocul ACUM, din cîte înțeleg, nu au fost”, a declarat Igor Dodon.

Vineri a avut loc ședința Parlamentului, în care Maia Sandu a prezentat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură, prin asumare de răspunedere din partea Guvernului. Potrivit inițiativei venite de la Guvern, prim-ministrul va preselecta cel puțin doi candidați la funcția de Procuror General și va transmite lista și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor.

Ulterior, fracțiunea PSRM a depus o moțiune de cenzură în Parlament, motivînd că proiectul de lege prezentat de prim-ministră ar fi neconstituțional.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?