X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Dodon, despre MAN a lui Ceban: Nu-i al nostru proiectul. Nu trebuia, nici nu s-a consultat, dar să vedem dacă va fi partid

19 ian. 2022,, 07:17   Politică
3379 6

Președintele de onoare al PSRM, Igor Dodon susține că nu a fost „șocat” atunci cînd a aflat că primarul capitalei, Ion Ceban își lansează Alternativa Mișcarea Națională. Fostul șef de stat a menționat că edilul nu „s-a consultat” cu Partidul Socialiștilor. „Va fi mai departe un partid politic sau nu este decizia dumnealui, ca primar noi îl susținem. Timpul o să arăte a fost o Mișcare corectă sau nu”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

„Eu sînt în politica moldovenească de mai mult de un deceniu și să fiu șocat este foarte dificil, indiferent de mișcările care se fac, dar haideți să o luăm pe rînd. Eu consider că, Ion Ceban este unul dintre cei mai buni primari ai Chișinăului din ultimele cîteva decenii și o vă spun sincer, nu de aceea că mi-a fost coleg de partid, obiectiv și dacă nu greșesc marea majoritate din cei care au fost aici în studiou, oponenți politici, foști oponenți, inclusiv al lui Ion Ceban au recunoscut că în Chișinău lucrurile s-au schimbat spre bine în acești doi ani, transmite Noi.md cu referire la unimedia.

Iar succesul acestor doi ani se datorează la doi factori, primul, capacitățile lui Ion Ceban pentru că el în 2015 s-a refuzat de mandatul de deputat în Parlament, noi eram în opoziție, în 2015 și a rămas președinte a Fracțiunii Municipale Socialiste în Consiliul Municipal și din 2015 el cunoaște cel mai bine ce se face în Chișinău și capacitățile lui au schimbat lucrurile spre bine în Chișinău. Al doilea lucru important care a asigurat acest succes evident este echipa noastră, pentru că în calitate de șef de stat l-am susținut, împreună cu Guvernul.

Fracțiunea noastră va susține toate inițiativele care sînt pentru Chișinău și vom susține inițiativele primarului așa cum am susținut pînă acum. Ion Ceban nu s-a consultat cu noi și nici nu trebuie să consulte această Mișcare, va fi mai departe un partid politic sau nu este decizia dumnealui, ca primar noi îl susținem. A lansat o Mișcare probabil are calculele lui, repet nu s-a consultat și timpul o să arăte a fost o Mișcare corectă sau nu.

Evident noi am avut discuții după, despre subiectele din Chișinău în mare parte am discutat, dar repet el nu este membru de partid din 2009. Eu cred că vă înteresează dacă este sau nu proiectul nostru. Nu este al nostru. El al lui personal. Pînă cînd e Mișcare, dar dacă va fi partid politic sau nu va fi decizia dumnealui”, a declarat Dodon.


Primarul capitalei, Ion Ceban, a venit cu un comentariu după valul de reacții provocat de anunțul privind lansarea unui proiect politic. Acesta spune că unii au încercat să îl blocheze pe pe toate rețelele de socializare și că „nu le este pe plac adevărul”.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că va iniția Alternativa Mișcarea Națională. PAS l-a atacat dur pe Ceban.

Între timp, sociologul Doru Petruți a spus că „Partidul lui Ion Ceban are șanse destule să aibă succes”. În opinia sa, „Mișcarea Alternativă Națională - ca denumire” e o greșeală, însă pe termen scurt și în contextul în care ne aflăm sună bine.

Vicepremierul Andrei Spînu s-a amuzat pe seama anunțului făcut de Ceban privind lansarea Alternativei Mișcarea Națională. Comentariu nu s-a lăsat fără reacție din partea deputatul BCS, Bogdan Țîrdea, care a venit în apărarea primarului capitalei cu următorul comentariu: „Deja ați creat alternativa PLDM-ului. Doar că va ieșit o copie”.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?