Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Dodon, despre inițiativele care urmează a fi promovate în scurt timp

24 iul. 2019,, 11:41   Politică
2982 0

Astăzi, 24 iulie, în cadrul unei ședințe cu colaboratorii aparatului președinției, şeful statului, Igor Dodon, a pus în discuţie cîteva inițiative cu caracter economic și social, care urmează a fi promovate în scurt timp în scopul impulsionării dezvoltării creșterii economice și sporirii gradului de protecție socială a cetățenilor țării.

Potrivit lui Dodon, aceste inițiative au fost consultate și în cadrul discuțiilor pe care le-a avut săptămîna trecută cu reprezentanții asociațiilor de business și liderii sindicali.

"Consultarea preventivă cu publicul larg a inițiativelor cu caracter economic și social trebuie să devină o normă obligatorie pentru autoritățile publice", spune preşedintele.

Printre acestea se numără inițiative pentru stimularea dezvoltării economice și diminuării presiunii administrative asupra mediului de afaceri, precum şi inițiative cu caracter social.

Igor Dodon anunţă că Președinția va continua consultările cu reprezentanții mediului de afaceri și liderii sindicali în scopul soluționării problemelor identificate. Soluțiile propuse vor fi promovate în cei mai restrînși termeni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?