X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dodon, despre avantajele pe care le va aduce Moldovei statutul de observator la UEE

16 mai. 2018,, 12:02   Politică
4288 4

Republica Moldova este prima țară care a obținut statut de observator la Uniunea Economică Euroasiatică, iar acest statut îi va aduce numeroase beneficii, a declarat astăzi președintele Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de totalizare rezultatelor vizitei întreprinse la Soci, notează Noi.md.

Potrivit lui, statutul de observator la UEE va permite Moldovei să avanseze în soluționarea problemei exporturilor, a migranților moldoveni, dar și a resurselor energetice.

„Exporturile pe parcursul anilor 2013-2016 au scăzut dramatic, de 2,2 ori. Doar în 2017 am avut o dinamică pozitivă. Cert e că aceste piețe au un potențial enorm. Un alt avanataj este că am putea să discutăm referitor la politica migrațională față de cetățenii noștri care muncesc în țările-membre ale UEE”, a punctat Dodon.

Totodată, el a remarcat că în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, prețurile la resursele energetice sînt mult mai joase, iar Republica Moldova ar putea obține beneficii și sub acest aspect.

Demnitarul a reiterat că pledează pentru o politică externă echilibrată. „Atît la Moscova, cît și la Bruxelles, atît cu partenerii din Federația Rusă, cît și cu cei din UE, am menționat că pledez pentru un echilibru în relațiile noastre externe, atît politice, cît și economice. Vom avea relații bune și vom fi prieteni cu toți, dar vom ține cont tot timpul de interesul național”, a conchis șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?