Dodon: Dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămînă

Dodon: Dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămînă

Dacă socialiștii și-ar fi dorit, ar fi creat singuri majoritatea parlamentară timp de o săptămînă după modelul care a existat în Parlamentul precedent, dar Partidul Socialiștilor nu-și dorește acest lucru.

Declarația aparține președintelui Igor Dodon, lider informal al PSRM, în cadrul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul RTR Moldova. Potrivit lui, socialiștii nu vor face acest lucru pentru că sînt „altfel”, transmite ipn.

„Noi nu vom face acest lucru pentru că noi sîntem altfel, pentru că noi nu pentru aceasta am riscat la începutul lunii iunie, cînd am mers la crearea acestei majorități”, a declarat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon spune că rîndurile socialiștilor se va completa cu încă un deputat în curînd. Președintele s-a referit la alegerile care se organizează în cele patru circumscripții uninominale odată cu scrutinul local, la 20 octombrie. „Eu cred că fracțiunea socialiștilor se va mări doar din contul unor atare situații – cînd vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în circumscripții”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon vede doar două scenarii în ceea ce privește viitorul politic în Parlament: fie actuala majoritate se păstrează și își duce la bun sfîrșit mandatul, fie alegeri anticipate. Președintele nu exclude, însă, faptul că din actuala coaliție de guvernare ar putea să se retragă unul dintre partidele care formează blocul ACUM. „Un plus al eventualelor alegeri parlamentare ar fi că numărul democraților în Parlament ar fi mult mai mic, iar reprezentanți ai Partidului Șor n-ar fi deloc, cel mai probabil. Dar merită pentru aceasta să ne riscăm șansele? Nu este cert că după alegeri s-ar putea crea o asemenea coaliție”, spune Igor Dodon.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load