X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dodon: Dacă mai rămîn o dată la putere proeuropenii, nu vom avea ce salva

11 iun. 2018,, 10:20   Politică
4335 11

Următoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc în toamna acestui an, pot fi percepute ca o luptă pentru Moldova, a declarat președintele Igor Dodon, citat de Noi.md.

În opinia lui, trebuie depuse eforturi pentru care partidele proeuropene să nu mai acceadă la putere. „Dacă mai rămîn încă o dată la putere aşa-zişii proeuropeni, măcar şi pentru un singur mandat, nu vom mai avea ce salva. Ţara e distrusă zi de zi şi uneori am impresia că acest lucru se face intenţionat, pentru ca oamenii să se dezamăgească, să spună că, decît un astfel de stat, mai bine deloc. Dar greşesc amarnic cei care cred că vor reuşi să lichideze statalitatea Republicii Moldova. Marea majoritate a cetăţenilor îşi iubesc ţara şi, împreună cu ei, o vom salva, o vom readuce pe o cale de dezvoltare firească şi îi vom asigura viitorul pe care-l merită. Iar primul pas în această direcţie va fi făcut în alegerile parlamentare din acest an”, a declarat șeful statului în cadrul unui interviu pentru tribuna.md.

Întrebat dacă socialiștii mizează pe anumiți parteneri politici la următorul scrutin, Igor Dodon a declarat că chiar dacă ar vrea, nu prea ar avea pe cine miza.

„Uitaţi-vă ce s-a întîmplat în alegerile primarului capitalei! Pretinşi lideri şi pretinse partide de stînga fie l-au susţinut deschis pe candidatul dreptei, fie au facilitat victoria acestuia prin inacţiune. Aşa e şi la nivel de ţară! Vă spun deschis şi cu toată sinceritatea – numai PSRM a mai rămas devotat ideilor de decenii ale stîngii din Moldova şi numai PSRM e preocupat cu adevărat de salvarea statalităţii, de viitorul prosper al ţării! De aceea, mizăm numai pe poporul RM”, a menționat el.

Oficialul s-a arătat convins că PSRM are capacitatea de a obține cu forțe proprii victoria la viitoarele alegeri.


„Echipa socialistă este mai puternică, mai consolidată şi mai motivată decît oricînd. Iar ceea ce se întîmplă zi de zi în Moldova e cel mai puternic stimulent pentru socialişti de a prelua puterea şi de a asigura ţării prezentul şi viitorul pe care-l merită. Şi acest lucru, vă asigur, se va întîmpla în alegerile parlamentare din toamnă”, a adăugat Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?