X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Dodon, contrazis de un expert: președintele nu poate candida la alegerile parlamentare

6 sep. 2018,, 14:08   Politică
3043 13

Șeful statului nu poate candida la funcția de deputat în Parlament și nici nu poate face agitație electorală pentru un partid sau altul, a declarat expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu, pentru Noi.md.

Precizarea a fost făcută în contextul în care ieri președintele Igor Dodon a anunțat că examinează posibilitatea de a candida la alegerile parlamentare din 2019, pe lista PSRM.

„Categoric nu e posibil așa ceva. Sînt stipulările constituționale, este Codul electoral, sînt horărîrile Curții Constituționale. Președintele nu poate participa în calitate de candidat la funcția de deputat în Parlament. Dacă dorește să participe, el trebuie să se degreveze din funcție”, a explicat Osmochescu.

Suspendarea calității de membru de partid este o cerință obligatorie în cazul președintelui, prin urmare, el nu poate face partizanat politic, mai afirmă expertul.

„În orice țară normală, fiind membru de partid, președintele își suspendă calitatea de membru. Din momentul în care este ales și depune jurămîntul, el este președintele întregului popor, dar nu al unui partid. Este o încălcare gravă a Constituției”, a adăugat Nicolae Osmochescu.


Menționăm că Igor Dodon a declarat ieri că legislația îi permite să candideze la alegerile parlamentare pe liste de partid. El a mai precizat că nu va fi degrevat din funcția de președinte dacă se va decide să participe la scrutin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?