X 
Transnistria stiri: 1808

Dodon contestă autenticitatea video-ului în dosarul cu punga neagră: Plahotniuc să spună ce era în ea

2 oct. 12:00   Politică
6294 2

Liderul Blocului Patriotic, Igor Dodon, afirmă că fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, nu este martorul principal în dosarul în care Plahotniuc i-ar fi transmis o pungă neagră și susține că nu are nicio emoție în legătură cu revenirea acestuia în Republica Moldova.

În cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV, Dodon a declarat că Plahotniuc ar trebui să explice ce se afla, de fapt, în punga surprinsă în imaginile video, transmite Noi.md cu referire la Realitatea.

„Plahotniuc nu este martorul principal în acest dosar. Să vină și să spună ce era. Și mie mi-e interesant, pentru că eu nici n-am pus mîna pe ce au încercat ei să-mi transmită. Lasă el să spună”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, fostul președinte al Republicii Moldova a reiterat că expertizele oficiale ar arăta că imaginile video nu sînt originale, fiind editate.

„Expertiza efectuată de organele de stat spune că acest video este montat din diferite bucăți și nu este video original. Acest lucru este indicat în expertiză. Nu încercați să dați aprecieri juridice. Asta o vor face judecătorii, iar noi vom face public totul atunci cînd această probă va fi examinată în dosar”, a precizat Dodon.


El a mai adăugat că înregistrările în care apare alături de Plahotniuc nu pot constitui probă, întrucît ar fi fost realizate ilegal.

”N-am nicio emoție. Să vină Plahotniuc și să spună cum a instalat ilegal aceste camere ascunse. Însăși filmarea este ilegală, nu poate fi probă pentru că este filmare ilegală. Să spună cum a dat indicații oamenilor să taie și să unească video. Să vină și să vorbească”, a punctat liderul Blocului Patriotic.

14
7
1
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий