X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon alături de alți lideri politici la Paris (FOTO)

11 noi. 2018,, 10:01   Politică
6605 0

Donald Trump, Emmanuel Macron și Recep Tayyip Erdoğan, sînt doar cîțiva dintre lideri lîngă care a fost alături președintele țării, Igor Dodon.

Șeful statului de află în aceste zile la Paris, unde participă la mai multe evenimente dedicate aniversării unui centenar de la sfîrşitul Primului Război Mondial. Igor Dodon a fost însoțit de prima doamnă a țării, Galina Dodon.

Cu toate că nu a vizitat niciodată statul vecin, Igor Dodon a fost surpins cînd se strînge de mîină cu președintele României, Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului a fost prins lîngă președintele Ucrainei, Petro Poroșenco, Ministru al Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, cît și cu cu mai mulți șefi de state și guverne.

Astăzi, 11 noiembrie, la Paris, îşi va începe lucrările Forumul Păcii, la care vor fi prezenţi peste 70 de şefi de stat şi de guvern.


„În cadrul Forumului voi avea întrevederi bilaterale cu mai mulţi lideri europeni. De asemenea, voi ține un discurs în cadrul unei „mese rotunde”, organizate de Adunarea Naţională a Franţei şi voi acorda interviuri pentru mai multe mass-media franceze influente”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?