X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon a vorbit la APCE în limba rusă despre soluționarea problemei transnistrene

29 ian. 2020,, 18:15   Politică
4775 8

În cadrul vizitei de lucru la Strasbourg, președintele Moldovei, Igor Dodon, a rostit un discurs la sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, vorbind în limba rusă despre reglementarea conflictului transnistrean, precum și despre măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, menționînd că acesta este unul dintre cele mai importante prioritățile ale conducerii în exercițiu a Republicii Moldova, transmite Noi.md.

Igor Dodon a menționat că în decurs de trei ani a avut 7 întîlniri cu conducerea regiunii transnistrene, în cadrul cărora au fost discutate chestiuni axate pe soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului.

”Susținem progresele înregistrate în 2017–2019 privind implementarea măsurilor de promovare a încrederii din așa-numitul pachet „Berlin+”, în cadrul formatului „5+2”. Vreau să menționez că din cele 8 măsuri de încredere, 6 au fost realizate sau sînt în curs de realizare”, a subliniat șeful statului.
Printre cele mai importate el a numărat eliberarea plăcuțelor neutre de înregistrare pentru automobilele din stînga Nistrului, recunoașterea diplomelor instituțiilor de învățămînt din regiunea transnistreana, soluționarea problemei telefoniei mobile.

Igor Dodon a menționat că în vizorul Administrației Prezidențiale, a Parlamentului și Guvernului mai rămîne problema drepturilor și libertăților omului în plan juridic, economic și umanitar în regiunea transnistreană. Considerăm că această problematică poate fi discutată mai activ și în cadrul formatului „5+2”, cu sprijinul OSCE și al Consiliului Europei.

Potrivit președintelui, o altă sarcină importantă în dezvoltarea dialogului privind problema transnistreană este elaborarea parametrilor de bază ai statutului special al Transnistriei în componența statului suveran, independent, unitar și indivizibil Republica Moldova, în limitele frontierelor recunoscute în plan internațional, cu un mecanism adecvat de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.


”Unul dintre factorii-cheie ai impactului pozitiv asupra procesului de reglementare transnistreană, este, în viziunea noastră, implementarea Strategiei de promovare a recunoașterii internaționale a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova, care, desigur, va contribui la consolidarea securității în această regiune a Europei. În acest context, salutăm inițiativa Federației Ruse, exprimată în august 2019, despre intenția sa de a relua procesul de eliminare a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?