X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Dodon a vizitat cea mai veche mănăstire. Cine l-a însoţit (FOTO)

8 feb. 2020,, 16:20   Politică
5202 3

Igor Dodon, împreună cu soția și mezinul Nicușor, au vizitat astăzi cea mai veche mănăstire din țara noastră – Mănăstirea din Vărzărești, Nisporeni, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care în acest an marchează 600 de ani de la înființare, transmite Noi.md.

„Așezămîntul monastic a fost atestat documentar la 25 aprilie 1420 într-un act emis de Domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun. Am felicitat credincioșii cu ocazia jubileului mănăstirii, urîndu-le liniște sufletească și sănătate. Împreună cu enoriașii ne-am rugat pentru pace în țară și bunăstarea poporului”, a declarat Igor Dodon.

Şeful statului spune că Biserica Ortodoxă este unul dintre pilonii spirituali ai țării noastre, iar noi trebuie să păstrăm și să promovăm valorile noastre naționale.

„Am luat decizia de a acorda ajutor financiar Mănăstirii pentru reparația acoperișului. Apoi am vizitat familia preotului Nicolae Carchilan, care slujește la biserica din satul Vărzărești și are cinci copii, cu vîrsta cuprinsă între 10 și 20 de ani. Din partea Fundației de Binefacere “Din Suflet” am oferit diverse daruri, jucării, cărți și produse alimentare”, a precizat Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?