Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Dodon a întors în Parlament legea care prevede vinderea terenului fostului Stadion Republican

3 oct. 2018,, 11:41   Politică
5143 12

Președintele Igor Dodon, care a refuzat să promulge legea cu privire la vinderea, la preț de piață, a terenului de peste cinci hectare de pe strada Tighina din Chișinău, pe care s-a aflat anterior Stadionul Republican, Ambasadei SUA din R. Moldova pentru construcția unui nou sediu, a întors actul în Parlament.

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi a prezentat argumentele în baza cărora Dodon nu vrea ca acel teren să intre în posesia misiunii diplomatice americane astăzi, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, spunînd că fostul Stadion Republican este „un simbol național” în conștiința populației, fiindcă a fost cea mai importantă „arenă a sportului autohton”.

Lebedinschi a informat deputații că șeful statului propune amînarea acestui subiect pînă după alegerile parlamentare din R. Moldova, ca „să se ia decizii mult mai convenabile pentru popor”.

Lidera Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a adăugat că, avînd în vedere „argumentele invocate”, Ambasada SUA ar trebui „să renunțe singură” la acest teren și „să demonstreze astfel că promovează democrația la Chișinău”.

Președintele comisiei parlamentare nominalizate, Ștefan Creangă, a declarat că unele idei ale lui Igor Dodon merită a fi luate în seamă, dar a propus ca proiectul de lege să fie propus plenului Parlamentului cu solicitarea ca acesta să-și mențină votul inițial - cei de a vinde terenul Ambasadei SUA.


Parlamentul a aprobat legea respinsă de Igor Dodon pe 20 iulie 2018 cu votul a 65 de deputați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?