Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Dodon: „2020 este primul an cînd pensia va fi reindexată de două ori pe an”

26 aug. 2020,, 10:44   Politică
3697 5

În cadrul unei conferințe de presă, șeful statului, Igor Dodon, a făcut totalurile activității sale de la numirea sa în funcție și pînă acum.

Dodon a enumerat rînd pe rînd cele mai mari realizări, spunînd că multe dintre inițiativele lansate anterior sînt lăudate de cetățeni și în prezent.

„Pe parcursul mandatului meu, marea majoritate a inițiativelor s-au referit la ajutorul păturilor nevoiașe. Am venit cu mai multe intițiative ce țin de sănătate și protecție, inițiative sociale. Pe 6 decembrie 2019, a fost aprobată legea de indexare de două ori pe an a pensiei. Anul 2020 este primul an cînd pensia va fi reindexată de două ori pe an. Prin legea din 5 decembrie s-a decis ca de două ori pe an să fie acordat suport unic material pensionarilor. În ianuarie, pensionarii, care au pensia mai mică de 2000 de lei, au primit cîte 700 de lei, iar la 1 octombrie, cei care au mai puțin de 3000 de lei, la fel, vor primi 700 de lei”, a declarat Dodon.

Președintele țării spune că nu se oprește aici, iar, în viitorul apropiat, se prevede consolidarea materială și tehnică a spitalelor, dar și majorarea salariilor tuturor medicilor

„Dublarea salariilor a fost aprobată prin lege, eu am semnat în luna iulie. Aceasta prevede trei etape, deja în septembrie cu 30%, 1 ianuare cu 30% și în prima parte a anului viitor cu 40%. Este un pas revoluționar care nu a mai fost. Cu o astfel de intițiativă trebuie sa venim în anul următor și pentru sectorul educației”, a adăugat șeful statului.


Igor Dodon spune că, tot la inițiativa lui, a fost modificat programul unic de asigurare medicală. Astfel, va fi lărgit numărul de medicamente și investigații medicale incluse în asigurarea medicală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?