Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Diacov, despre eliberarea lui Filat: Sper că totul a fost legal

25 dec. 2019,, 11:00   Politică
4660 3

Într-un interviu pentru portalul de știri Unimedia, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a comentat eliberarea fostului prim-ministru, Vlad Filat.

„Actuala guvernare și fostul guvern au avut păreri foarte părtinitoare. Noi trebuie să ne obișnuim cu faptul că justiția ia decizii care unora s-ar putea să nu le placă. Vreau să sper că această hotărîre s-a bazat pe norme legale”, a declarat Diacov pentru Unimedia.

Întrebat dacă știa cu 4 ani în urmă că în cadrul ședinței parlamentului, procurorul va cere ridicarea imunității și arestarea lui Vlad Filat, Diacov a răspuns:

„Desigur că nimeni nu știa. Atunci am vorbit și cu domnul Lupu, și cu domnul Filat. Nimeni nu știa că acest lucru se va întîmpla în parlament. A fost o decizie fulgerătoare, iar această grabă în luarea deciziilor s-a repetat și în actualul parlament. Ați văzut cît de repede a fost ridicată imunitatea deputaților actuali. Normele legale spun că procurorul vine cu o cerere, care este examinată de o comisie juridică în termen de o săptămînă, apoi trebuie să existe o votare care este secretă. Această procedură nu a fost nici în cazul lui Filat, nici acum”.

Rugat să comenteze declarațiile lui Filat potrivit cărora, în 2009, funcția de procuror general a fost vîndută pentru 2 milioane de euro, Diacov a spus:


„Locuim într-o țară în care se fac asemenea declarații. Eu nu am participat la aceste negocieri. Ele nu sînt publice. Chiar dacă și au fost, atunci doar între două persoane. Inițial s-a vorbit că procurorul va fi propus din partea AMN, SIS-ul va trece la PDM, dar nu știu nimic despre cumpărarea procurorului general”, a spus Diacov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?