Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Despre ce au discutat Maia Sandu și Volodymyr Zelenski la întîlnirea din Georgia

20 iul. 2021,, 11:15   Politică
3203 2

Președinții Republicii Moldova și Ucrainei, Maia Sandu și Volodymyr Zelenski, au avut o întrevedere la Batumi, în cadrul vizitei de lucru în Georgia și a participării la Conferința internațională.

Șeful statului a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria forțelor democratice pro-europene în alegerile parlamentare din Moldova și i-a urat succes omologului său moldovean în formarea unui guvern eficient.

Părțile au discutat despre măsurile prioritare de consolidare a cooperării comerciale și economice, identificînd drept domenii-cheie ale cooperării economice între cele două state cooperarea în domeniul energiei și punerea în aplicare a proiectelor comune de infrastructură.

"Implementarea cu succes a unor astfel de proiecte bilaterale și multilaterale ar trebui să fie un pas important spre consolidarea diversificării și independenței energetice a ambelor țări", a subliniat Președintele Ucrainei.

O atenție deosebită a fost acordată și dezvoltării potențialului de transport și tranzit al Ucrainei și Republicii Moldova. Părțile au convenit asupra necesității accelerării implementării proiectului pilot în acest domeniu - construirea unui pod de frontieră peste rîul Nistru în apropierea localităților Iampol și Cosăuți.


Volodymyr Zelenski a informat-o pe Maia Sandu despre principalele sarcini și modalități de funcționare a Platformei Crimeea, confirmînd invitația adresată omologului său moldovean de a participa la summit-ul fondator al acestei inițiative internaționale, precum și la evenimentele solemne cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a independenței Ucrainei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?