X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Deputații socialiștii, cu o nouă sesizare la Curtea Constituțională

7 feb. 2022,, 14:38   Politică
3283 3

Deputații socialiști Grigore Novac și Alla Darovannaia, precum și membrul comitetului executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi, au depus o sesizare la Curtea Constituțională care are drept obiect interpretarea prevederilor articolului 47 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova.

Articolul stipulează următoarele: ”Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”.

Deputații consideră că statul, reprezentat de actuala guvernare, încalcă dreptul la asistență şi protecție socială al cetățeanului RM, deoarece în urma politicii antisociale și majorărilor galopante a prețurilor, cheltuielile suportate de o mare parte a populației depășesc veniturile obținute. Or, statul nu trebuie să admită ca salariul minim garantat să fie mai mic decît coșul minim de consum stabilit.

În opinia socialiștilor, statul trebuie să întreprindă acțiuni prin care să asigure protejarea şi îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Astfel, în condițiile de viață actuale, parlamentarii solicită să fie dată explicația dacă articolul 47 din Constituție comportă un caracter inutil și/sau este învechit.


În sensul prevederilor art. 47 se dorește ca magistrații să se expună ce măsuri urmează să întreprindă statul, în vederea asigurării unui nivel de trai decent pentru cetățeni.

De asemenea, se solicită să fie tălmăcit dacă statul este obligat să întreprindă măsuri economice urgente în cazul în care volumul cumulativ al taxelor și tarifelor opozabile cetățeanului depășește volumul debitului lunar al acestuia.

Totodată, Înalta Curte este chemată să spună dacă corespunde spiritului Constituției garantarea de către stat a unei pensii minime sau a unui salariu minim mai mici decît costul coșului minim de consum.

9
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?