X 
Transnistria stiri: 1806

Deputații PSRM nu vor susține introducerea stării de urgență în domeniul energetic

12 dec. 2024,, 09:35   Politică
3966 0

Partidul Socialiștilor nu va vota pentru instituirea stării de urgență în domeniul energetic.

Membrul formațiunii și vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a declarat la emisiunea Rezoomat, ediția de miercuri, 11 decembrie curent, că la starea de urgență precedentă „CSE și-a depășit cu mult atribuțiile”.

„La sigur nu. Noi nu ne-am clarificat încă cu o stare de urgență care durat circa 2 ani jumătate, perioada pentru care nu s-a raportat în fața Parlamentului așa cum expres prevede legea și harta ONU. Și totodată avem multe semne de întrebare vizavi de acele decizii care au fost aprobate în acea perioadă, deși tot era vorba despre starea de lucruri în energetică, dar am văzut mai multe decizii care nu erau în mandatul oferit de către Parlament și Comisia a depășit cu multe atribuțiile sale. Am văzut achiziții dubioase care nu țineau nimic de subiectul respectiv, modificările bugetului din mers și multe lucruri netransparente”, a comentat Vlad Batrîncea.

Totodată, Batrîncea a criticat vizita Maiei Sandu la Bruxelles, în contextul crizei actuale.

„În mod normal avem instituții parlamentare funcționale, avem un Guvern funcțional, avem președinte de țară funcțional, care ar trebui să revină în Moldova și să ocupe cu organizarea lucrurilor. Sunt prea multe deplasări și premii. E nevoie de un efort consolidat între instituțiile statului, proces transparent, mai ales că ține de buzunarul cetațenilor, ori oamenii au tot dreptul să cunoască din ce motiv vara nu s-a procurat energie la prețuri mult mai accesibile, mai ieftine de pe bursele internaționale, ori de la Gazprom, ori din orice altă parte care ne oferea condiții mai bune”, a conchis vicepreședintele Parlamentului.


Amintim că astăzi, 13 decembrie curent, premierul Dorin Recean urmează să meargă în Parlament, pentru a solicita stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, începînd cu 16 decembrie. Decizia a fost aprobată la propunerea Comisiei pentru Situații Excepționale, care s-a întrunit în ședință în dimineața de 11 decembrie.

10
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum apreciați desemnarea lui Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий