X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Deputații cer Procuraturii să pornească urmărirea penală în cazul furtului miliardului

19 mai. 2022,, 11:15   Politică
2642 0

Secretarul executiv al PSRM, deputatul Vlad Batrîncea a ținut o conferință de presă înaintea începerii ședinței Parlamentului din data de 19 mai.

Acesta a venit cu răspunsul din partea Curții Constituționale cu privire la sesizarea socialiștilor legat de furtul miliardului, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

„Îmi pare rău că a fost prea puțin mediatizat subiectul cu referire la hotărîrea Curții Constituționale din 22 aprilie. Drept răspuns la sesizarea depusă de socialiști, Curtea Constituțională a constat că garanțiile de stat oferite în cazul furtului miliardului din sistemului bancar au fost ilegale și comise cu încălcarea constituției și a legii. La sesizarea socialiștilor, Curtea Constituțională a constat că decizia privind emisiunea 14 miliarde de lei de către BNM a fost produsă cu încălcarea constituției și normelor legale. Această constatare ar trebui să fie subiectul central în topul de știri”, a precizat Bătrîncea.

Conform celor supse de Vlad Bătrîncea, Curtea Constituțioanală a constatat că decizia a fost cu încălcarea constituției și a normelor.

„Deciziile secrete care se aprobau de Guvern cu participarea conducerii BNM trebuie sa fie subiectul unei anchete și aceste crime nu au termeni de prescripție. Ne pare rău că mass-media a ignorat acest subiect. În mod normal procuratura ar trebui să se autosesizeze pe marginea acestei hotărîri a curții și să pornească o urmărire penală. 14 miliarde de lei au fost tipăriți de BNM fără decizia Parlamentului, încălcînd constituția”.


Bătrîncea susține că acum două săptămîni, BCS a propus în plenul Parlamentul includerea în ordinea de zi a proiectului privind crearea comisiei de anchetă a Parlamentului, cu scopul de a elucida mai multe circumstanțe ale acelor evenimente din anii 2013, 2014 și 2015.

Pe final, BCS va propune repetat crearea acestei comisii la începerea ședinței Parlamentului și speră că toți deputații vor susține această decizie sănătoasă. „Parlamentul trebuie să creeze această comisie și materialele comisiei de anchetă trebuie să fie trimise organelor de drept”.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?