X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Deputat: Dacă în accident ar fi fost implicat un lider al "dreptei", ar fi fost învinuit Dodon

11 sep. 2018,, 15:21   Politică
2965 22

„Societatea civilă“ din Moldova, „experții“ și cei care chipurile modelează opinia publică s-au discreditat complet prin reacția la accidentul în care a fost implicat președintele țării, Igor Dodon, și membrii familiei sale.

Acest fapt a fost menționat de către deputatul din partea Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea pe pagina sa dintr-o rețea de socializare. El a spus că acești oameni, care au primit în ultimii 9 ani de guvernare granturi de milioane de la structurile internaționale dubioase, au demonstrat o lipsă totală de principii și principialitate, precum și aderare la standarde duble.

„Dacă un astfel de accident rutier (Doamne ferește) s-ar fi produs cu conducătorul unuia dintre partidele de dreapta, care pledează pentru integrare euro-atlantică, Statele Unite și NATO, atunci, cu probabilitatea de 100%, ba chiar de 1000%, în cîteva minute ar fi fost lansată o campanie isterică pentru victimizare geopolitică. Partidele de dreapta, sute de comentatori și analiști, devoratori de granturi, numeroase televiziuni, ziare și site-uri web s-au angajat în elaborarea și promovarea unei teorii a conspirației universale. În încercarea de asasinat ar fi învinuit imediat Igor Dodon, Tiraspolul, Donbassul și personal Putin”, a menționat deputatul.

Însă în cazul tentativei de asasinat asupra șefului statului, Igor Dodon, a remarcat Batrîncea, toți acești „lideri“ mai că nu-l acuză, batjocoritor, pe președintele însuși de tentativă de omor al propriei sale familii: mama, soția și fiul. Culminarea aceluiași marasm, în opinia sa, a fost încercarea de a-l justifica pe șoferul de camion.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?