Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Declarație: Voronin este tatăl politic al lui Plahotniuc

31 iul. 2020,, 08:43   Politică
6699 11

Liderul Partidului Cominiștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, nu este altcineva decît tatăl politic al lui Plahotniuc.

Declarația aparține deputatului socialist, Nicolae Pascaru, care spune că fostul șef de stat este cel care l-a susținut și l-a promovat în politică pe Vladimir Plahotniuc care timp de 10 ani a jefuit țara și a pus în genunchi un întreg popor.

”Eu nu cred ca oamenii din RM care au trecut prin această perioadă foarte grea îl vor mai vota vreodată pe liderul PCRM. Voronin este cel care a adus țara într-un colaps total. El este tatăl politic al lui Plahotniuc și doar datorită lui acesta s-a lansat în politică iar ulterior a subjugat această țară și acest popor, furînd tot ce s-a putut și distrugînd economia țării”, a declarat Pascaru.

Totodată, acesta amintește că în 2009, Voronin a renunțat la putere pentru că era șantajabil. Atunci PCRM avea 60 de mandate în parlament, el a renunțat la putere benevol neîncercînd măcar să găsească un vot pentru a putea numi un Guvern și a opri haosul din societate.

”Din cauza egoismului său, acesta a preferat să se retragă din politică. Voronin este tatăl mafiei moldovenești. Cu toate astea, din partidul format de el au ieșit oameni buni care atunci cînd nu s-au mai regăsit în acea formațiune au părăsit PCRM și au continuat să facă lucruri frumoase pentru țară. Aici mă refer la Igor Dodon, la Zinaida Greceanîi și alți foști comuniști care astăzi fac parte din PSRM. Atunci, în 2009, din cauza încăpățînării sale, PCRM s-a împărțit în două tabere și a pierdut, astfel, cei mai buni politicieni din formațiune. Tot atunci Voronin l-a scăpat de sub control pe Plahotniuc care, ulterior, a acaparat toată puterea în stat doar pentru scopurile sale personale. Ceea ce a urmat este de prisos de amintit. PDM, în frunte cu liderul său Vladimir Plahotniuc, a ingenuncheat Moldova la propriu și la figurat. Au fost distruse bănci, economia țării a regresat, iar oamenii au sărăcit. Să nu uităm că Voronin a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Plahotniuc, el l-a creat și l-a promovat în politică. Acum el se face că nu mai ține minte toate aceste lucruri. Mai mult decît atît, am putea să îi amintim domnului Voronin de sărbătorile de 9 mai de la Orhei la care a participat alături de Ilan Șor, promovîndu-l și susținîndu-l în toate. Voronin nu mai are nici un drept moral să mai încerce să revină la guvernare, dar noi vedem că în spatele lui stă o echipă care încearcă să-l reanimeze și să-l scoată din nou pe arena politică. El nu înțelege un singur lucru: că oamenii sînt conștienți de faptul că tot ce se petrece în țara noastră acum este generat de gruparea criminală condusă din umbră de Plahotniuc și Șor, iar unicul scop nu este de a cîștiga, dar de a lua puncte de la Igor Dodon”, a mai spus Pascaru.


Reamintim că ieri, în cadrul unei emisiuni, Vladimir Voronin a dat de înțeles că ar putea candida la alegerile prezidențiale din toamnă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?