X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Declarație: Un partid este votat de cetățeni pentru agenda sa politică

4 dec. 2020,, 12:22   Politică
6026 11

Blocul politic de legi, votate joi de majoritatea deputaților Parlament, fac parte din agenda politică a partidelor pentru care cetățenii i-au delegat în Parlament, a declarat președintele Igor Dodon, în cadrul emisiunii de vineri. Printre acestea, Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul țării, Codul serviciilor media audiovizuale, pachetul de legi cu privire la UTA Găgăuzia.

”Un partid este votat de cetățeni pentru agenda sa politică. Blocul politic de ieri, 7-10 legi, ține de agenda politică a partidelor din Parlament. Așa cum cei de dreapta au agenda lor. Pentru că oamenii i-au votat în Parlament pentru o anumită platformă politică și el cînd ajunge în Parlament această platformă politică trebuie să o pună pe masă. Acest mare bloc politic a fost votat joi de către majoritatea deputaților din Parlament. Eu cred că ei au dreptate că au pus în discuție agenda sa politică pentru care cetățenii i-au delegat în Parlament”, a spus Dodon.

Potrivit unei legi semnată de PSRM, a fost restabilit dreptul vorbitorilor de limbă rusă, prin oferirea unui statut special de limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost mai bine de două decenii în istoria țării noastre.

De asemenea, după mulți ani cît s-a tărăgănat adoptarea pachetului de legi destinat UTA Găgăuzia, proiecte elaborate de către grupuri speciale de deputați din Parlamentul de la Chișinău și Adunarea Populară de la Comrat, cu suportul experților străini, la propunerea PSRM legile au fost votate.

Totodată, după mai mulți ani de luptă, PSRM a reușit să primească votul Parlamentului pentru anularea cenzurii impuse TV-urilor retransmise din Rusia. Astfel, cetățenii moldoveni au dreptul să aleagă produsul media pe care vor să-l consume.


PSRM a inițiat joi și așa-numita lege a lustrației, așteptată de mult de societate. Aceasta prevede punerea în practică a Hotărîrii Parlamentului din vara anului 2019 privind declararea „statului capturat”. Astfel, un șir de instituții centrale ale statului trebuie curățate de elementele rămase din perioada statului capturat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?