X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Declarație: "Mariana Durleșteanu este un adevărat profesionist"

11 feb. 2021,, 16:00   Politică
4278 15

Mariana Durleșteanu, înaintată în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Moldovei, este un adevărat profesionist.

De această părere este expertul independent, fostul viceprim-ministru, ex-ministru al Economiei Moldovei, Alexandr Muravschi, transmite Noi.md.

El a menționat că a început să colaboreze cu doamna Durleșteanu încă la sfîrșitul anilor 90, și atunci cînd ea lucra la Ministerul Finanțelor și era responsabilă de relațiile internaționale, datoria externă.

"Doamna Durleșteanu este practic unul dintre principalii participanți la celebra și incomparabila, să spunem așa, operațiune de răscumpărare a obligațiunilor Gazprom, desfășurată de Moldova în 1999. După aceasta, doamna Durleșteanu a fost practic principalul responsabil de o altă operațiune strălucită - de restructurare și răscumpărare cu o reducere enormă a eurobondurilor pe care RM le-a plasat în 1997. Greutățile financiare au început după default-ul rus, știm cu toții. Și ea a asigurat operațiunea strălucită de răscumpărare a acestor obligațiuni", a declarat Alexandr Muravschi

"În calitate de ministru al Finanțelor, eu cred că ea a fost una dintre cele mai bune. Dar după aceea – ea are o carieră strălucită în structuri europene, în BERD, în companii de investiții. Adică, are o reputație foarte bună în cercurile financiare europene. O mare parte din timp a petrecut-o în organizațiile de finanțare din sectorul energetic. Deci, ea cunoaște bine acest sector. În plus, ea este un diplomat destul de bun. Ea a fost ambasadoare al RM în Marea Britanie", a menționat expertul independent, fostul vicepremier, ex-ministru al Economiei Moldovei.


"Mariana Durleșteanu este o persoană care știe să negocieze foarte tactic și foarte insistent, atingîndu-și scopul propus. De aceea, după cum se spune, am cea mai bună atitudine față de ea, în sensul că ea este într-adevăr un profesionist cu cea mai mare cultură internă și cu o vastă experiență politică", a spus Alexandr Muravschi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?