X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Declarația activistului care i-a dat o palmă deputatului Sergiu Sîrbu

21 mar. 2019,, 17:00   Politică
6271 3

Activistul civic, Pavel Grigorciuc, fost membru al PCRM, a publicat pe Facebook o postare în care recunoaște că l-a pălmuit pe Sergiu Sârbu, după ce deputatul l-ar fi insultat.

Grigorciuc spune, însă, că i-a dat doar o palmă lui Sergiu Sîrbu, asta deși soția deputatului ne-a comunicat că acesta se află în stare gravă la spital.

„După ce s-a încheiat protestul, am trecut pe lîngă cafeneaua Penthouse, unde în acel moment a intrat și deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, pe care eu l-am numit trădător. În opinia mea, Sîrbu este un trădător, un exemplu de corupție în Parlamentul R. Moldova. Ca răspuns, Sîrbu a avut tupeul să mă insulte public în prezența mai multor persoane, care se aflau la terasa cafenelei. Avînd emoții, i-am dat o palmă peste obraz pentru ca să-l readuc la realitate. Chiar și după asta, el a continuat să mă insulte. Mai mult ca atît, după acest incident, din cafenea au ieșit și alți deputați, care au început să mă amenințe. Aici s-a încheiat și tot conflictul. Deputații au intrat în cafenea, iar eu am plecat. Sînt împotriva soluționării întrebărilor prin astfel de metode, dar, în opinia mea, există situații în care orice om, după o insultă publică, ar trebui să își protejeze onoarea și demnitatea”, a scris Grigorciuc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?