Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Decizia anunțată de Dodon privind participarea la alegerile parlamentare

5 sep. 2018,, 12:29   Politică
3533 2

Șeful statului, Igor Dodon, susține că va candida pe lista Partidului Socialiștilor la alegerile parlamentare de la începutul anului viitor.

Anunțul a fost făcut de demnitar astăzi, în urma ședinței Consiliului republican al PSRM. Igor Dodon a precizat că, atît timp cît PSRM este un partid proprezidențial, este firesc ca președintele să se implice alegeri.

„Examinez posibilitatea să particip pe listele de partid la următoarele alegeri, pentru că un președinte fără suportul majorității parlamentare nu poate să-și îndeplinească eficient toate atribuțiile. Legislația îmi permite să fac acest lucru. Legea nu presupune suspendarea din funcție pe această perioadă. În 2016 cetățenii m-au susținut la alegerile prezidențiale, sarcina noastră este să obținem majoritatea voturilor atît pe liste de partid, cît și în circumscripții uninominale”, a declarat astăzi Dodon.

El a mai anunțat că, în această săptămînă, în centrele raionale din țară va demara procedura de selectare a candidaților PSRM pentru circumscripțiile uninominale. Pretendenții vor fi aleși pînă la mijlocul lunii octombrie. Totodată, Igor Dodon a dat de înțeles că la sfîrșitul lui octombrie socialiștii vor organiza un protest de amploare.

„Ne vedem toți împreună masiv în centrul Chișinăului, după care mergem să învingem la parlamentare”, a conchis Dodon.


Întrebată de jurnaliști de ce la ședința Consiliului republican al PSRM participă șeful statului, care, conform legii, este o figură apolitică, Zinaida Greceanîi a menționat că PSRM este un partid proprezidențial, iar acțiunile acestuia sînt coordonate cu președintele.

„În continuare coordonăm toate acțiunile cu domnul președinte. Noi nu am ascuns niciodată lucrul acesta. Igor Dodon rămîne liderul socialiștilor din Moldova”, a precizat Zinaida Greceanîi, președinte al formațiunii.

La ședința Consiliului, socialiștii au decis că intră astăzi în campanie preelectorală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?