Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Curtea Constituțională dezminte informațiile apărute în presă

31 ian. 2018,, 14:50   Politică
2890 0

Sesizarea PL pe marginea modificării sistemului electoral a fost examinată în conformitate cu Regulamentul Curții Constituționale, în ședință închisă, se arată într-o declarație a instituției, citată de NOI.md.

Astfel, Curtea a dezmințit informația vehiculată în presă precum că decizia de inadmisibilitate a sesizării depuse de PL a fost adoptată „în secret”.

„Curtea precizează că, potrivit pct. 24 din Regulamentul Curții Constituționale privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, deciziile privind admisibilitatea sesizărilor se adoptă în ședință închisă fără participarea autorilor. Curtea menționează că în ședințe plenare publice cu participarea părților se examinează doar sesizările declarate admisibile. Prin urmare, sesizarea nr.117a/2017, depusă de fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal, fiind declarată inadmisibilă, apriori nu putea fi examinată în ședință plenară publică”, se arată în declarația CCM.

Totodată, actele adoptate de Curte sînt aduse la cunoștința autorilor, plasate pe pagina oficială a Curții și publicate în Monitorul oficial al Republicii Moldova după finalizarea procesului de redactare, mai precizează instituția.

Menționăm că sesizarea liberalilor privind modificarea sistemului electoral, prin trecerea la cel mixt de vot, a fost declarată inadmisibilă de Curtea Constituțională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?