Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Cum comentează fostul democrat Bolboceanu anunțul Procuraturii

18 sep. 2020,, 14:28   Politică
2165 1

După ce Procuratura a anunțat că renunță la învinuirea adusă fostului deputat democrat Iurie Bolboceanu, politicianul spune că va aștepta hotărîrea instanței și după aceea va hotărî ce va face în continuare. Contactat de TV8, Bolboceanu spune că reieșind din decizia instanței va trasa un plan de acțiuni referitor la ce are de făcut mai departe.

„Nu m-am gîndit ce o să fac mai departe. sînt încă într-0 stare emoțională după patru ani de nevoi, de strămutare, presiune și vrem în primul rînd să așteptăm să vedem hotărîrea motivată a instanței, care e anunțată la 16 octombrie. Reieșind din asta, vom trasa și un plan de acțiuni ce avem de făcut mai departe.

Noi am demonstrat în instanță că este un dosar politic. Și am demonstrat prin fapte și probe că totul a fost aranjat, că a fost un dosar politic, un măcel judiciar antrenat și aranjat în birourile GBC-ului. Prin acest dosar se demonstrează starea de lucruri pe care o avem astăzi în societatea noastră, în organele de stat. Eu sper că acest exemplu va fi de învățătură pentru multe organe de stat și pentru noi toți. Atunci cînd cineva a vrut să transforme țara într-o moșie a sa și pe noi toți într-o turmă de struți, a folosit metodele pe care le-a folosit: metode sălbatice, de teroare, de discreditare a celor care opuneau rezistență și îndrăzneau să țină capul sus”, a declarat Bolboceanu pentru TV8.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat astăzi că a prezentat Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, poziția de renunțare la învinuirea de „trădare de Patrie”, adusă în anul 2017 fostului deputat Iurie Bolboceanu și a solicitat achitarea lui. Magistrații urmează să se pronunțe pe 16 octombrie 2020.

Fostul deputat democrat, Iurie Bolboceanu, a fost condamnat la 14 ani de pușcărie, în luna martie 2018. Acesta a fost găsit vinovat de înaltă trădare de patrie și spionaj în favoarea Federației Ruse. În luna iunie anul trecut, Curtea de Apel a anulat sentința Judecătoriei Chișinău și a trimis dosarul lui Iurie Bolboceanu la rejudecare. Procesul de judecată s-a desfășurat cu ușile închise, iar Bolboceanu a pledat nevinovat pe durata întregului proces

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?