Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Cu ce avere s-a ales Plahotniuc și cîți bani a declarat după vînzarea „Prime Management”

3 sep. 2019,, 07:30   Politică
6913 0

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care a fugit din R. Moldova și ulterior a renunțat la mandatul de deputat, a depus la Autoritatea Națională de integritate declarația de venit, lucru obligatoriu la demisia dintr-o funcție publică.

Plahotniuc nu a indicat niciun leu din salariul de deputat, dar a trecut la capitolul Venituri peste patru milioane de lei obținute din returul capitalului social la „Prime Management”. Acesta a mai ridicat în anul curent dividente de la „Vanguard International LTD” în sumă de 2,8 milioane de euro și 347 500 dolari.

Valdimir Plahotniuc a vîndut în 2019 două mașini, cu cîte 300 de mii de lei fiecare. Cumpărător a fost Sergiu Vișan, proprietarul uneia dintre cele mai mari reţele de comercializare a automobilelor şi pieselor auto din republică.

Vladimir Plahotniuc nu a trecut în declarația de avere banii obținuți din vînzarea apartamentului, pe care i l-a cedat lui Andrian Candu la începutul lunii iulie. Acesta a indicat altă avere imobiliară de un milion de lei și două garaje, dar și un spațiu comercial pe care l-a luat în locațiune anul trecut.

Fostul lider al PDM mai are în proprietate patru mașini de marca „Mercedes”, două dintre care le-a cumpărat anul trecut. Pentru fiecare dintre ele a plătit peste un milion de lei.


La capitolul bunuri valoroase, Vladimir Plahotniuc a indicat echipament sportiv, tehnică video, seturi de mobilă și un pian, toate împreună valorînd peste jumătate de milion de euro. În declarația de avere nu se mai regăsește colecția de „cărți anticariat” și „universale” pe care le-a declarat anterior și care valorau nu mai puțin de 11 milioane de lei.

În momentul în care a părăsit R. Moldova, Vladimir Plahotniuc avea și economii. Într-un cont curent păstra peste 121 mii de euro, în altul 157 mii lei, iar în alte conturi peste 212 mii de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?