Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Criza de idei i-a unit. PAS, PPDA și unioniștii au semnat un pact împotriva lui Dodon

12 feb. 2020,, 12:26   Politică
15965 7

Unioniștii, PAS și PPDA au decis să se unească împotriva șefului statului Igor Dodon. Aceștia au elaborat un pact de neagresiune, pe care îl va semna fiecare formațiune și care, în viziunea lor, îi va ajuta în lupta împotriva președintelui.

În document este stipulat că semnatarii nu au voie să se atace public, iar nerespectarea acestor prevederi va crește șansele lui Igor Dodon de a obține un nou mandat de președinte.

Anterior, mai mulți analiști politici au declarat că în acest an, care este unul electoral, atât Maia Sandu, cât și alți candidați vor folosi lupta cu șeful statului ca metodă de promovare a imaginii sale. Acest lucru se întâmplă pe fundalul crizei de idei, dar și pentru că Maia Sandu și Andrei Năstase nu se mai bucură de încrederea populației, după eșecul pe care l-au avut în câteva luni de guvernare.

Mai exact, în timp ce Guvernul era condus de Maia Sandu, au fost închise mai multe proiecte sociale și au fost majorate taxele. Pe de altă parte, șeful statului Igor Dodon promovează mai multe inițiative sociale și de infrastructură, inclusiv ce țin de majorarea pensiilor și salariilor, reparația drumurilor, construcția apeductelor și a sistemelor de canalizare, iluminarea stradală, gazificarea localităților și soluționarea problemei deșeurilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?