Data încheierii negocierilor și momentul aderării propriu-zise pot varia între un an și jumătate și doi ani, perioada necesară pentru ca statele membre să ratifice tratatul de aderare.
„Aceasta este perioada în care statele membre trebuie să ratifice acel acord, acel tratat de aderare între UE și Republica Moldova. Este cu adevărat, o perioadă destul de lungă, în special, pentru că este un proces mai mult tehnic și este o perioadă unde chiar trebuie să muncim”, a declarat Gherasimov, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.
Ea a menționat că, deși anul 2030 poate părea optimist, există o oportunitate unică creată de conjunctura geopolitică actuală și de deschiderea instituțiilor europene și a statelor membre față de Republica Moldova.„Dacă nu am fi avut conjunctura geopolitică creată de acest război, dacă nu am avea această instabilitate regională, această fereastră de oportunitate ar fi putut și să nu fie. De asta aș zice că este o constelație geopolitică și politică, dacă vreți, unde este un mare noroc că avem această voință politică astăzi la guvernare”, a mai menționat viceprim-ministra.
Cristina Gherasimov a mai subliniat că negocierile de aderare vor continua în ritm accelerat în vederea îndeplinirii obiectivului de aderare pînă în 2030.
Adăuga comentariu