X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Constituția ar putea fi modificată. De unde va lua PAS voturile care îi lipsesc

5 aug. 2021,, 17:00   Politică
3829 8

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, din Partidul "Acţiune şi Solidaritate" (PAS) nu exclude că iniţiativele PAS cu privire la modificările Constituţiei pot fi aprobate cu ajutorul voturilor deputaţilor din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS).

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru "Europa Liberă", transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

PAS intenţionează să aducă mai multe amendamente la Constituţie - unul dintre ele presupune simplificarea mecanismelor de confiscare a proprietăţilor funcţionarilor, celălalt - limitarea imunităţii deputaţilor (imunitatea nu va fi valabilă, dacă alesul poporului este implicat în scheme de spălare a banilor, de corupţie, influenţă, îmbogăţire ilicită).

Potrivit lui Grosu, două proiecte vor fi în curînd expediate pentru avizarea Curţii Constituţionale. De asemenea, potrivit acestuia, partidul intenţionează să modifice componenţa Consiliului Suprem al Magistraturii.

Dar, pentru a aproba modificările la Legea fundamentală, PAS are nevoie de încă patru voturi (partidul de guvernămînt are 63 de mandate). Grosu nu exclude faptul că acestea ar puate fi acordate de BECS.


Conform art. 141 din Constituţie, proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin patru judecători.

Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin şase luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare.

Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi (67 din 101). Dacă, de la prezentarea iniţiativei cu privire la modificarea Constituţiei, Parlamentul nu a adoptat timp de un an legea constituţională corespunzătoare, propunerea se consideră nulă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?