X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Consilier prezidențial: Vizita președintelui turc este importantă pentru Moldova

18 oct. 2018,, 08:10   Politică
2406 1

Pentru Republica Moldova este importantă vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, avînd în vedere ritmul de dezvoltare a statului turc din ultima perioadă, dar și relația economică dintre cele două state.

Declarația a fost făcută de consilierul președintelui Republicii Moldova, Maxim Lebedinschi, în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Potrivit lui, Republica Moldova are relații economice destul de active cu Turcia, iar în Moldova sînt multe companii cu investiții turcești. „Ar fi stupid să se spună că statul turc nu este un partener strategic important”, consideră consilierul.

Juristul Serghei Mișin este de părere că aflarea găgăuzilor pe teritoriul Republicii Moldova este unul dintre temeiurile prieteniei dintre țara noastră și Turcia. Potrivit lui, relația cu Turcia întotdeauna va fi un avantaj pentru Moldova pentru că de la acest stat pot fi preluate modele de dezvoltare, de exemplu, a turismului, agriculturii.

Comentatorul politic Vitalie Andrievschi consideră că pentru Republica Moldova sînt foarte importante relațiile cu Turcia pentru că acesta stat este unul dintre partenerii serioși și un potențial investitor foarte serios. „Sunt șanse că vor exista investiții turcești în Moldova în diferite domenii, inclusiv în reconstrucția drumurilor. Și Guvernul acum elaborează diferite planuri de cooperare cu Turcia și eu cred că acest lucru este în beneficiul Republicii Moldova”, a spus analistul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?