X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Congres la Tiraspol. Grosu: Urmărim atent, nu există pericole de destabilizare a situației

27 feb. 07:17   Politică
2269 0

    Nu există pericole de escaladare și destabilizare a situației. Asigurările sînt date de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, în contextul așa zisului Congres al deputaților din regiunea transnistreană, care va avea loc miercuri, la Tiraspol.

    Igor Grosu spune că prin diseminarea informațiilor privind o eventuală solicitare de acceptare a regiunii în componența Rusiei, aceștia doresc să inducă o stare de panică în societate, notează IPN.

    La 28 februarie, la Tiraspol, este convocat al VII-lea al așa-zisului Congres al deputaților de toate nivelurile din regiunea transnistreană, pentru a discuta situația social-politică și economică a regiunii. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora conducerea de Tiraspol urmează să solicite acceptarea regiunii transnistrene în componența Federației Ruse. Președintele Parlamentului de la Chișinău califică aceste informații drept speculații și dă asigurări că nu există motive de îngrijorare.


    „Nu există niciun pericol de escaladare sau destabilizare a situației. Mai curînd este o campanie prin care se încearcă isterizarea societății în jurul acestui eveniment de la Tiraspol, eveniment pus la cale de cei din stînga Nistrului. Nu vedem pericole de destabilizare, urmărim foarte atent. Va fi un eveniment propagandistic în timpul căruia cei de la Tiraspol vor spune cît de mult îl iubesc pe Țar și poate, pe lîngă gazul pe care-l consumă pe gratis, ceva o să le mai pice. Chemăm oamenii la calm, dacă va fi nevoie, vom interveni și vom comunica cetățenilor”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

    Retorica privind o eventuală solicitare a Tiraspolului de acceptare a regiunii în componența Federației Ruse are loc după ce liderii din stînga Nistrului au acuzat în repetate rînduri Chișinăul de presiuni economice. Acuzațiile au loc în contextul intrării în vigoare a prevederilor noului Cod Vamal, care obligă agenții economici din regiune să achite taxe în bugetul de stat.

    „Aceste modificări au fost operate încă în vara anului 2023, ele erau cunoscute. Agenții economici din stînga Nistrului cunoșteau foarte bine noile prevederi. S-au conformat în totalitate noilor reguli generale de import-export. Toți agenții economici, de pe ambele maluri ale Nistrului, au fost puși în condiții egale. Este o decizie asumată. Mesajul nostru pentru cei din stînga Nistrului este că încet-încet trebuie să respecte legile Republicii Moldova, să activeze după reguli unice, corecte, să plătească taxe și, nu în ultimul rînd, să beneficieze de toate acordurile internaționale, inclusiv de Acordul de Liber Schimb al Republicii Moldova cu Uniune Europeană. Agenții economici din stînga Nistrului deja beneficiază de Acordul de Liber Schimb, dar propaganda de acolo nu spune deliberat acest lucru”, a mai spus președintele Parlamentului.

    Așa-zisul Congres al deputați de toate nivelurile din regiunea transnistreană va fi organizat miercuri, 28 februarie, ora 11, în incinta „Palatului Republicii” de la Tiraspol.

    5
    3
    0
    0
    17

    Adăuga comentariu

    500

    Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

    © Business

    Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?