Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Concluziile medicale ale doctorilor în privința lui Reșetnicov, ridicate de CNA

15 apr. 2022,, 10:32   Politică
3035 0

Ofițerii de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție au ridicat joi, 14 aprilie, concluziile medicale semnate de doctorii de la Urgență în privința fostului deputat comunist, cercetat pentru îmbogățire ilicită, Artur Reșetnicov.

„Documentele medicale au fost ridicate în vederea numirii unei expertize medicale, pentru a se constata dacă concluziile medicale expuse de către colegiul medicilor corespund cu situația de fapt și nu se încearcă obstrucționarea anchetei penale în așa fel”, potrivit unei informative de la Procuratura Generală.

Artur Reșetnicov, bănuit de îmbogățire ilicită, urma să se întoarcă în arest, în Penitenciarul 13, încă de miercuri seară, 13 aprilie, după ce magistrații Curții de Apel Chișinău au decis să îi schimbe măsura preventivă din arest la domiciliu în arest după gratii. Reșetnicov nu a revenit, însă, la închisoare, ci a ajuns la spital, după ce ar fi căzut și s-ar fi lovit în regiunea capului.

Potrivit concluziilor medicale, obținute de TV8, Reșetnicov s-ar fi ales cu un traumatism cranio-cerebral acut închis și cu traumatism cranio-facial deschis după ce în data de 8 aprilie ar fi căzut și și-ar fi pierdut cunoștința. În document, se menționează că fostul deputat necesită tratament, inclusiv neuro-chirurgical.

Artur Reșetnicov a fost reținut după ce procurorii anticorupție și ofițerii SIS au descins în dimineața zilei de 2 februarie cu percheziții acasă la el și la domiciliul altor 12 foști deputați, învinuiți de îmbogățire ilicită. În urma perchezițiilor au fost reținuți Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi, Vladimir Vitiuc și Violeta Ivanov și fostul democrat Sergiu Sîrbu, și el bănuit de îmbogățire ilicită.


Marți, 12 aprilie, și Sergiu Sîrbu a fost întors din arest la domiciliu în arest în izolatorul CNA. În 7 aprilie, și Anatolie Zagorodnîi a revenit în izolatorul CNA, după ce s-a aflat în arest la domiciliu. Violeta Ivanov se află în arest la domiciliu, iar în privința lui Vladimir Vitiuc „procurorii nu au contestat decizia din cauza stării de sănătate precare”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?