X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Comisia Juridică a aprobat demisia lui Gațcan

2 iul. 2020,, 16:44   Politică
2533 2

Comisia juridică, numiri şi imunităţi a adoptat proiectul de hotărâre privind demisia deputatului Ștefan Gațcan, informația a fost confirmată pentru tv8 de către deputatul PSRM Grigore Novac. Potrivit lui, proiectul a fost votat cu cinci voturi pro.

Ștefan Gațcan a devenit deputat în luna martie anul curent, câștigând alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38 Hâncești (15 martie), unde a candidat din partea Partidului Socialiștilor.

În data de 30 iunie, Ștefan Gațcan a anunțat că se retrage din fracțiunea PSRM și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. Pe pagina sa de Facebook, deputatul a argumentat acţiunile sale prin faptul că luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 ale echipei Partidului Socialiștilor l-au determinat să se detașeze de acest partid. La doar o zi, pe 1 iulie, deputatul PSRM, Corneliu Furculiță a publicat un comunicat prin care a informat că Ștefan Gațcan își depune mandatul de deputat. Tot acolo, se menționează că Ștefan Gațcan „rămâne parte a echipei PSRM”. Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat și intimidat de către PSRM. Socialiștii însă susțin că Gațcan a fost intimidat de Pro Moldova și au solicitat pază de stat pentru acesta. În prezent, nu se cunoaște locul aflării a lui Ștefan Gațcan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?