Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Comisia de la Veneția s-a expus cu privire la controlul constituţionalităţii Partidului Șor

20 dec. 2022,, 10:14   Politică
4696 1

Comisia de la Veneția a emis în cadrul celei de-a 133-a sesiune plenară proiectul de memoriu amicus curiae referitor la solicitatea Curții Constituționale (CC) privind verificarea constituționalității Partidului ȘOR.

Astfel, în aviz este menționat că „declarația de neconstituționalitate a unui partid politic va constitui o imixtiune în dreptul la libertatea de asociere, prin urmare o decizie în acest sens ar trebui să fie legală, legitimă și proporțională”. În acest sens, Comisia de la Veneția consideră că autoritatea ce realizează jurisdicția constituțională în Republica Moldova este mai bine poziționată să evalueze dacă există o „necesitate socială presantă” de a declara partidul neconstituțional, transmite replicamedia.md.

„Într-un memoriu amicus curiae, Comisia de la Veneția furnizează Curții Constituționale opinia privind întrebările ridicate în cerere pentru a facilita examinarea de către Curte a problemei solicitate. Cu toate acestea, Curtea Constituțională are ultimul cuvînt în ceea ce privește interpretarea Constituției și compatibilitatea legislației naționale și/sau a deciziilor şi actelor instituţiilor statului cu aceasta”, este menționat în avizul Comisiei de la Veneția.

Comisia de la Veneția reamintește că „statele nu sunt în general împiedicate să reglementeze activități ale partidelor politice, sau chiar să interzică, dizolve și/sau impună alte măsuri de natură restrictivă împotriva anumitor partide politice”.

Acestea fiind spuse, Comisia de la Veneția notează că „declarația de neconstituționalitate a unui partid politic va constitui o imixtiune în dreptul la libertatea de asociere, așa cum este protejat de articolul 11 ​​CEDO și, în consecință, trebuie să respecte cele trei cerințe: legalitate, legitimitate și proporționalitate”.


În acest sens, Comisia de la Veneția consideră că autoritatea ce realizează jurisdicția constituțională în Republica Moldova, Curtea Constituțională, este mai bine poziționată să evalueze dacă există o „necesitate socială presantă” de a declara partidul neconstituțional.

8
0
0
2
12

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?